Top Nav Bar
pixlogo Articles and Reviews Banner
 
 

Camelia Stefanescu va canta cu José Carreras
By Anca Florea


Dupa cum se stie, in 3 octombrie José Carreras va canta la Bucuresti in concertul organizat cu ocazia implinirii a zece ani de la infiintarea firmei Elvila. Celebrul tenor si-a exprimat dorinta sa evolueze in compania unei tinere soprane din Romania, aflata la inceput de drum in cariera solistica. La sugestia unor foruri de specialitate, Viorel Catarama, producatorul concertului, a trimis casete cu inregistrari realizate de cinci soprane. Carreras a ascultat si a ales - Ana Camelia Stefanescu va canta alaturi de el pe scena Ateneului Roman.

Inzestrata cu un glas luminos si robust, cu o coloratura performanta, muzicala si sigura pe sine, Camelia Stefanescu a devenit o prezenta cunoscuta in viata noastra muzicala inca din anul I de studentie, debutand pe scena Operei Nationale la doar 19 ani, in "Don Giovanni" de Mozart, apoi in dificilul rol titular din "Lucia di Lammermoor" de Donizetti. Absolvind Universitatea de Muzica din Bucuresti, a devenit solista a primei scene lirice a tarii, incluzand in repertoriu roluri noi precum Rosina din "Barbierul din Sevilla" de Rossini sau Regina Noptii din "Flautul fermecat" de Mozart, acesta din urma fiind un adevarat "port-bonheur" al carierei sale, interpretandu-l la Staatsoper Berlin, la Staatsoper Viena, la Hamburg etc. Castigarea premiului II la prestigiosul Concurs Regina Elisabeta in 1996 a determinat aparitia sa in Belgia fie in concerte, fie in spectacole de opera. Rand pe rand, repere interesante s-au adaugat acestor reusite in Japonia (cu ocazia turneului Staatsoper Berlin sub bagheta faimosului Daniel Barenboim), la Dublin (in "Povestirile lui Hoffmann" de Offenbach), la Berlin (premiera din acest an cu "Robert Diavolul" de Meyerbeer), la Madrid etc.

Desi, precum se vede, Camelia Stefanescu a depasit demult statutul de "incepatoare", era de asteptat ca José Carreras sa o aleaga pentru a-i fi partenera de scena in concertul sau de la Bucuresti. Probabil ca intentia sa era sa lanseze astfel o tanara speranta din Romania, dar in acest caz va adauga inca "o bila alba" in sirul realizarilor din tara si din strainatate pe care solista ONR le construieste cu ambitie si tenacitate. Ramane de vazut daca José Carreras o va invita apoi sa cante alaturi de el si intr-un concert organizat intr-o mare metropola a lumii - ar fi o oportunitate nu doar pentru Camelia Stefanescu, ci in general pentru afirmarea talentelor romanesti in plan international. Oricum, peste cateva zile tanara noastra soprana va putea spune "Am cantat cu Carreras"...

Copyright © 2000 Societatea "R" s.a.


Home Page | About Us | Search | Feedback

Source: Societatea "R" s.a.
Date Published: September 29, 2000
URL: http://www.romanialibera.com/4CUL/29s4ccan.htm